luni, 12 martie 2012

Constructii

Conţinutul documentaţiilor depuse în vederea obţinerii autorizaţiilor pentru amplasarea şi/sau execuţia de lucrări in zona drumurilor naţionale pentru construcţii (inclusiv accese, refugii auto, parcări, depozite, hale, staţii de distribuţie carburanţi, fabrici, vulcanizări, spălătorii auto, hoteluri, moteluri, popasuri turistice, spaţii comerciale, magazine, parcaje, locuinţe, garaje, anexe gospodăreşti, etc.).


1. Cerere de eliberare a acordului sau a autorizaţiei;
2. Copie a Certificatului de Urbanism,  cu termen de valabilitate, eliberat de organele competente pentru lucrările solicitate în cerere;
3. Proces verbal de constatare pe teren, încheiat de către Secţia de Drumuri Naţionale pe raza careia se execută lucrarea;
4. Acordul Inspectoratului de Poliţie Judeţean – Serviciul Poliţiei Rutiere;
5. Copie a actului de identitate, în cazul persoanelor fizice;
6. Copie a Certificatului unic de înregistrare, în cazul persoanelor juridice sau a celor fizice înmatriculate;
7. Copie a actelor de proprietate pentru teren sau alte acte care permit ocuparea terenului în cauză;
8. Proiectul tehnic

Instalatii

Conţinutul documentaţiilor depuse în vederea obţinerii autorizaţiilor pentru amplasarea şi/sau execuţia de lucrări în zona drumurilor naţionale pentru instalaţii (conducte de ţiţei, gaze, apă, canalizare, cabluri telefonice, ełectrice, TV, fibră optică, stâlpi)

    1. Cerere tip;
    2. Copie a Certificatului de Urbanism, cu termen de valabilitate, eliberat de organele competente, pentru lucrările solicitate în cerere;
    3. Proces verbal de constatare pe teren, încheiat de către Secţia de Drumuri Naţionale de pe raza căreia se execută lucrarea;
    4. Acordul Inspectoratului de Poliţie Judeţean – Serviciul Poliţiei Rutire, în cazul lucrărilor care presupun restricţii de circulaţie;
    5. Copie a actului de identitate, în cazul persoanelor fizice/Copie a Certificatului unic de înregistrare, în cazul persoanelor juridice sau a celor fizice înmatriculate;
    6. Proiect tehnic

Panouri publicitare

Conţinutul documentaţiilor depuse în vederea obţinerii autorizaţiilor pentru amplasarea şi/sau execuţia de lucrări în zona drumurilor naţionale pentru panouri publicitare
    1. Cerere tip;
    2. Copie a Certificatului de Urbanism, cu termen valabílitate, eliberat de organele competente pentru amplasarea panoului publicitar;
    3. Copie a actului de identitate, în cazul persoanelor fizice;
    4. Copie a Certificatului de înmatriculare a societăţii;
    5. Proces verbal de constatare pe teren, încheiat de către Secţia de Drumuri Naţionale pe raza căreia se execută lucrarea;
    6. Acordul Inspectoratului de Poliţie Judeţean – Serviciul Poliţiei Rutiere;
    7. Proiect tehnic

PUG, PUZ, PUD

 Autorizaţii pentru amplasarea şi/sau execuţia de lucrări în zona drumurilor naţionale pentru planuri urbanistice generale, zonale şi de detaliu

1. Cerere tip;
2. Copie a Certificatului de Urbanism, cu termen de valabilitate, eliberat de organele competente pentru PUZ, cu specificare obiectului planului urbanistic;
3. Proces verbal de constatare pe teren, încheiat de către Secţia de Drumuri Naţionale pe raza căreia se execută lucrarea;
4. Acordul Inspectoratului de Poliţie Judeţean – Serviciul Poliţiei Rutiere;
5. Proiect tehnic

Date de contact

Pentru realizarea documentatiilor in vederea obtinerii acordurilor şi autorizaţiilor şi/sau execuţia de lucrări in zona drumurilor naţionale pentru construcţii, instalatii, panouri publicitare, planuri urbanistice generale, zonale si de detaliu ne puteti contacta.



 S.C. EUROCONSTRUCT S.R.L.
                 Trezorerie:  RO04TREZ6565069XXX003403                            
 J37/269/25.03.2005         CUI 17410307

 Mobil: 0741063125, 
Tel/Fax: 0335814454;   0332881834
E-mail: andrei_tacu@yahoo.co.uk



luni, 19 decembrie 2011

Legislatie si reglementari pentru amplasare obiective

  • Ordonaţa Guvernului nr.43/1997, privind regimul drumurilor, aprobată cu Legea 82/1998, cu completările şi modificările ulterioare;
  • Ordinul Ministrului Transporturilor nr.158/1996 privind emiterea acordurilor MT la documentaţiile tehnico-economice ale investiţiilor sau la documentaţiile tehnice de sistematizare pentru terţi;
  • Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 571/1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere;
  • Normativul C173/1986 privind amenajarea la acelaşi nivel a intersecţiilor negiratorii din afara localităţilor;
    Normativul privind proiectarea autostrăzilor extraurbane PD 162-2002;
  • Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 47/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind amplasarea lucrărilor edilitare, a stâlpilor pentru instalaţii şi a pomilor în localităţile urbane şi rurale;
  • Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 48/1998 pentru aprobarea Normelor privind amplasarea şi exploatarea balastierelor din zona drumurilor şi a podurilor;
  • Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 49/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţile urbane;
  • Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 49/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţile rurale;
  • Actul comun al Administraţiei Naţionale a Drumurilor nr. SCA 93/1404/27.02.1998 si al Inspectoratului General al Poliţiei, nr. 153149/27.02.1998, privind problemele care trebuie tratate prin Planurile Urbanistice Generale;
  • Ordinul comun ał Ministrului Lucrărilor Publice, transporturilor şi locuinţei nr. 6107.01.2003 şi al Ministrului Administratiei Publice nr. 139/03/02/2003, privind măsuri pentru respectarea disciplinei în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului în scopul asigurării fluidizării traficului şi a siguranţei circulaţiei pe drumurile publice de interes naţional şi judeţean;
  • HG. nr. 36/1996 - privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la formele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice, cu modificările ulterioare;
  • O.G. nr.2/2001 - privind regimul juridic al contravenţiilor, cu completările şi modificările ulterioare;
  • H.G. nr. 525/1996 - pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată, modificată şi completată ulterior;
  • Legea nr. 50/1991 - privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, modificată şi completată ulterior;
  • Legea nr.10/1995 - privind calitatea în construcţii, completată ulterior.


informatiile au fost preluate de pe site-ul www.cnadnr.ro.